Pentru infracțiuni la regimul rutier, doi barbați, unul din Prundu, celălalt din Bucșani vor începe anul în inchisoare, la Penitenciarul Giurgiu. Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de cei ai secțiilor de poliție rurală din Băneasa și Roata de Jos i-au depistat pe cei doi condamnați, le-au intocmit documentația specifică, și cau depus-o, ulterior, la Penitenciarul Giurgiu.
Cu ocazia activităților desfășurate a fost depistat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Prundu, pe numele căruia Judecătoria Oltenița a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, cu ocazia activităților desfășurate, a fost depistat un alt bărbat, de 31 de ani, din comuna Bucșani, pe numele căruia Judecătoria Bolintin Vale a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat o pedeapsă de 3 ani și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Persoanele condamnate au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde s-a procedat la întocmirea documentației specifice, ulterior fiind depuse în Penitenciarul Giurgiu.