USR Giurgiu încurajează tinerii să urmeze o carieră politică și chiar să candideze pentru funcția de primar.
Un exemplu vine din localitatea Ogrezeni, unde, din partea USR, va candida la primărie, un tânăr de 27 de ani. De altfel, din ceea ce s-a anunțat până acum, este cel mai tânăr candidat din județul Giurgiu.
George Dincă are 27 de ani și a hotărât să vină lângă liderul USR Ciprian Alexandru în 2018, iar acum își încearcă șansele la fotoliul de primar al comunei Ogrezeni din județul Giurgiu.
A ales să intre în politică pentru a aduce schimbarea și a înlocui metehnele vechilor politicieni cu ideile și viziunea tinerilor.
La cei 27 de ani ai săi conduce o echipă de vânzări într-o firmă foarte mare, după programul de lucru a ales să investească în producția de flori, iar în timpul rămas se ocupă și de câțiva mici fotbaliști.