Percheziții în Giurgiu după ce mai multe tinere au fost recrutate pentru prostituție

Procurorii DIICOT din Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat, în această dimineață, 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, într-o cauză ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, din datele existente, s-a stabilit că, la scurt timp după destructurarea unei grupări specializate în traficul de persoane şi proxenetism, condusă de un membru marcant al lumii interlope, unul dintre locotenenţii acestuia, în timp ce era închis într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi, au folosit reţelele de socializare în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda ‘loverboy’), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate – situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie, le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.

Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupări infracţionale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism şi, în secundar, în şantaj, consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie.

După ce au ieşit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracţională au aderat alţi 12 suspecţi, împreună cu care au recrutat şi alte victime, le-au transportat şi adăpostit în state occidentale – Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia – şi le-au constrâns să practice prostituţia în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.

După ce erau transportate în străinătate, tinerele care refuzau să se prostitueze erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, chiar şi violuri, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă, arată procurorii.

În cele mai multe cazuri, victimele au fost ţinute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituţia, erau permanent controlate şi supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locaţii închiriate în oraşele Berlin, Bonn, Stuttgart şi Frankfurt (Germania), dar şi pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveţia, Austria).

Procurorii susţin că unele tinere au fost vândute altor traficanţi, persoanele care le-au preluat primind şi informaţii în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informaţii despre familie, pentru a fi şantajată, exploatată şi controlată mai uşor.

Conform DIICOT, au fost şi situaţii în care făptuitorii nu au mai reuşit să deţină controlul asupra victimelor, chiar şi după aplicarea unor corecţii fizice, caz în care, pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din ţară, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituţie.

O mare parte din sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei au fost investite de liderul grupării în diverse imobile din ţară şi străinătate.

Pe de altă parte, liderul acestei grupări obişnuia să perceapă victimelor taxe de protecţie pentru desfăşurarea unor activităţi licite/ilicite, “locotenenţii săi” recurgând, deseori, la şantaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *