Pericol de incendiu la un autoturism, în centrul Municipiului Giurgiu

Un autoturism a fost în pericol de incendiu, în această seară, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Conducătorul auto și pasagerii care îl însoțeau au simțit miros de fum și de plastic încins și au coborât imediat din mașină. Evenimentul s-a produs în centrul municipiului Giurgiu, în apropierea Turnului Ceasornicului.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau mocnit materialele combustibile din bordul autoturismului și au reușit să salveze restul autovehiculului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *