Timp de mai multe zile, pompierii giurgiuveni au căutat o persoană, posibil înecată în râul Argeș, în dreptul localității Grădinari. Intervenția a avut loc la solicitarea cetățenilor care nu mai știau nimic de persoana respectivă, bănuită că s-ar fi înecat.
Pompieri de la Giurgiu și Bolintin Deal, precum și un echipaj de scafandri au efectuat căutări ample, iar ieri, după 7 ore de căutări, victima a fost găsită pe fundul apei, la 2 km. aval față de podul Grădinari.
Bărbatul, găsit fără suflare,avea 59 de ani.