La finele lunii ianuarie începe concursul pentru ocuparea posturilor din cadrul Poliției Animalelor, noua structură a Poliției Române. La nivel național s-au anunțat 264 de posturi, 86 de ofițer și 129 de agent de poliție.
La Giurgiu, Inspectoratului Județean de Poliție i-au revenit doar 4 posturi: 1 de ofițer cu specializarea medic veterinar și 3 de agent de poliție.
Concurența este uriașă la Giurgiu. Pentru cele 4 posturi s-au înscris 67 de candidați, ceea ce înseamnă peste 16 pe loc.
Concursul va debuta la finele lunii ianuarie cu proba de testare a competențelor fizice, apoi pe 23 ianuarie, proba scrisă, examen tip grilă, dar candidații vor fi testați șin din punct de vedere medical și psihologic.
Anunțul înființării Poliției Animalelor a fost făcut anul trecut în octombrie de către Marcel Vela, pe atunci ministru al Afacerilor Interne.