Timp de câteva zile, administratorul Public Ionel Muscalu și șeful Poliției Locale, Mihai Brătan s-au ciorovăit în văzul lumii, pe facebook, primul acuzând că polițiștii locali nu sunt vizibili în oraș, al doilea apărându-se cu numărul de acțiuni și sancțiuni aplicate.
Așa și? Cum s-a rezolvat situația până la urmă?
Simplu…Poliția Locală Giurgiu și-a deschis cont pe facebook, bănuim că pentru transparență și corectă informare și nu ca urmare a răfuielilor de pe rețea, care nu sunt de niciun folos cetățeanului de rând.
Referindu-ne la postări, se vede că cine se ocupă, mai nou, și de facebook, mai are de învățat despre cum se comunică o informație celor în a căror slujbă sunt ”localii” de la Giurgiu.
Politia Locala Giurgiu | Facebook
Dacă tot vrea să fie prezentă în spațiul online, Poliția Locală trebuie să ofere și informații pe măsură, nu doar : ”Politia locală constată consum de băuturi alcoolice pe domeniul public. Sos. București, Parc Sanitas” sau ”Poliția locală acționează pe Sos. București cu privire la conducătorii auto care opresc/staționează în stațiile mijloacelor de transport în comun.”
Spuneți-ne și care sunt urmările acestor acțiuni: căți ați amendat pentru că scuipau semințe, ce sancțiuni au primit cei care beau pe spațiul public, cu cât i-ați amendat pe cei care parchează în stațiile de autobuz? etc.
Cu alte cuvinte, ori ne spuneți tot, ori nu ne mai spuneți nimic.
Așadar, avem mari așteptări de la acest cont, care să reflecte într-adevăr activitatea polițiștilor locali, ținând însă cont și de faptul că nu toți giurgiuvenii stau pe facebook ca să vadă ce mai face Poliția Locală și nici nu sunt obligați să o facă.
În schimb, Poliția Locală e obligată să-și facă treaba!
Nicoleta Pană