Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP, afiliat la Federația PUBLISIND din cadrul Blocului Național Sindical, declanșează din 30 decembrie 2024 centralizarea de semnături pentru blocarea activităților din Poliția Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară pe data de 31.12.2024 începând cu ora 06,30. Personalul din penitenciare nu va intra în serviciu pe data de 31 decembrie 2024!
Este reacția sindicaliștilor în urma variantei Ordonanței trenuleț în ce privește drepturile polițiștilor de penitenciare în 2025.
”Pierderea majorării pentru munca în SDSL, indiferent de soarta plății muncii suplimentare necompensate cu timp liber, reprezintă un prejudiciu suficient de mare încât SNPP să declanșeze acțiuni cu toată forța la nivel național începând chiar cu data de 30 decembrie. Astfel, Consiliul Național SNPP a votat cu majoritate de voturi, în urmă cu doar câteva minute, organizarea de acțiuni sindicale în Poliția Penitenciară, care încep cu prezența în Piața Victoriei pe 30 decembrie 2024 ora 12,00 având în vedere adoptarea OUG care urmează în ședința de Guvern programată la ora 13,00.
Astfel, începând cu 30 decembrie până cel târziu 31 decembrie ora 08,00 toate filialele SNPP vor depune la secretariatele unităților, tabele centralizatoare sub coordonare SNPP privind refuzul muncii suplimentare în luna decembrie 2024, refuzul exprimat în masă unitar de toți polițiștii de penitenciare, urmând să producă efecte începând cu data/ora depunerii tabelelor. Astfel, unitățile care vor înregistra tabelele centralizatoare cu refuzul muncii suplimentare pe data de 30 decembrie vor fi obligate să ia măsuri pentru înlocuirea salariaților planificați în serviciu inclusiv pe data de 30 decembrie (ne referim în special la schimburile operative) începând chiar de la ora înregistrării tabelelor; în mod similar se procedează și pe data de 31 decembrie. În caz contrar menținerea în serviciu a salariaților care au exprimat sub semnătură refuzul orelor suplimentare reprezintă o ilegalitate care va fi sancționată de SNPP conform normelor în vigoare.
Salariații au totodată libertatea de a nu se prezenta la serviciu în cazul în care sunt planificați în muncă suplimentară deși au refuzat acest tip de muncă. Unitățile vor încerca să suplinească schimburile operative cu personal din alte compartimente / sectoare, de aceea este important ca tot personalul să semneze refuzul de muncă care prin generalizare va genera o blocare reală a activității în sistemul penitenciar, aceasta fiind exact reacția potrivită la măsurile brutale luate de Guvernul Ciolacu 2 fără să aibă la bază niciun dialog real. Urmează publicarea Comunicatului de presă al SNPP; centralizarea semnăturilor este în plină derulare; reamintim – pe 31 mai 2023 SNPP a blocat sistemul timp de 4 ore depunând tabele cu 5000 de semnături strânse în doar 2 zile deși situația era mai puțin gravă decât cea actuală”, se precizează în comunicatul de presă al SNPP