Beneficiarul N.S. a fost diagnosticat pozitiv SARS-COV-2 în data de 18.09.2021, în urma aplicării testului rapid de către specialiștii Serviciului de Ambulanță Giurgiu. Ulterior, în aceeași zi, a fost retestat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, în cadrul Unității de Primiri Urgențe, rezultatul fiind tot pozitiv.
Pacientul a fost internat în data de 18.09.2021, ora 15.30, în container izolator.
În data de 20.09.2021, N. S.a fost externat, având starea de sănătate stabilă, cu diagnosticul “pneumonie covid formă ușoară”, și tratament.
Beneficiarul a fost izolat în locuință, starea sa de sănătate fiind monitorizată conform procedurilor, de 3 ori pe zi.
În data de 27.09.2021 starea de sănătate a beneficiarului s-a agravat brusc, fiind solicitată o ambulanță, el fiind preluat de aceasta și transportat la spital, unde a fost, din nou, internat în container izolator.
N.S. a decedat în data de 29.09.2021, ora 16.00, la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Beneficiarul nu era vaccinat împotriva Covid-19, deoarece echipa de specialiști care a realizat vaccinarea cu caravana mobilă a stabilit că acesta avea mai multe comorbidități: boală renală cronică severă stadiul IV, hepatita B, hiperuricemie, diabet zaharat tip 2, stabilind că beneficiarul nu se încadrează pentru vaccinare.