Pregătiri ample pentru noua centură a orașului

La solicitarea constructorului, Primăria Giurgiu și Consiliul Județean au eliberat și pregătit, luni, 14 decembrie, terenul pe care va fi realizată noua centură ocolitoare a orașului (șoseaua de legătură dintre Vamă și DN5). Drumul de legătură DN 5 – Șoseaua De Centură – Podul Prieteniei are scopul principal de a scoate traficul greu de pe DN5 și respectiv municipiul Giurgiu, în afara orașului.

Lungimea traseului este de 5,7km, pe acest traseu sunt prevăzute două parcări pentru vehicule de transport (TIR-uri) cu loc de odihnă, toalete și de asemenea loc prevăzut pentru verificări ISCTR. Sunt șapte podețe pentru evacuarea apei provenite din ploi și două pasaje denivelate – la intersecția cu strada Plantelor din Giurgiu și un drum local de exploatare din satul Remuș. Teremenul de execuție este de 18 luni, data limită fiind 15 aprilie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *