Venit la Giurgiu din Piatra Neamț pentru a da o nouă forță Organizației Județene PMP Giurgiu, fostul parlamentar Ștefan Burlacu a fost demis de conducerea partidului după rezultatele slabe obținute pe 27 septembrie.
El însuși candidat din partea PMP pentru președinția Consiliului Județean Giurgiu, Ștefan Burlacu nu și-a putut atinge obiectivul fixat înaintea alegerilor, acela de a face din PMP a treia forță politică din județul Giurgiu.
Hotărârea de demitere din funcția de președinte PMP Giurgiu aparține Consiliului Național al PMP, care a stabilit ca nu mai puțin de 11 președinți de filiale să fie demiși pentru că nu au reușit să facă pragul de 5%.