S-au actualizat condițiile de călătorie în Bulgaria pentru cetățenii români

Începând din 1 decembrie 2021, cetățenii români care sosesc din România, pot intra pe teritoriul Bulgariei în baza prezentării documentelor de călătorie și, alternativ, a unuia dintre următoarele documente COVID-19:

A) prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID-19 sau

B) prezentarea unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID-19 sau

C) prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID-19, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria.

Totodată, noul ordin prevede că persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din state aflate în zona roșie sau portocalie, vor fi supuse selectiv testării rapide antigen la frontieră.

Noile prevederi, aplicabile începând cu data de 1 decembrie 2021, mențin România pe lista roșie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *