Giurgiu-Tribune

SCRIERI NECRIZATE: DESPRE MERSUL PE SÂRMĂ

NU știu de ce trebuie să tropăi ca să te faci auzit. Să faci gălăgie ca să te vadă lumea. NU înteleg ce și cui trebuie să demonstrezi și mai ales de ce trebuie să calci peste cadavre pentru una ca asta?
Am remarcat că în majoritatea situațiilor de viață, lumea se comportă ca pe timp de război. Fără scrupule, fără milă, fără minte, fără sensibilitate, fără frumos. Am mai vorbit, recent, de partea de strada aglomerată a unora. Și de faptul că cei puțini, aflați pe celălalt trotuar, stau pe loc adesea sau chiar merg în sens invers. Dar, de fapt, care este sensul corect?
O pictură a prietenului Mirel Matei m-a pus pe gânduri. Mi-a plăcut, am cumpărat-o și am denumit-o “Printre nori”. Este despre plecare. Un singur drum, fără trotuare. Și, undeva, la o răscruce, o umbră se oprește din drum și parcă așteaptă. Ce să mai aștepți! Pare chiar încurcată… O fi încurcat drumul? Nici măcar nu este posibil, totul merge în sus. Si atunci, ce să mai aștepți?
În definitiv, dacă tot nu ai ajuns la capăt, de ce nu ai mai aștepta­?
Mă simt dator să mai vorbesc puțin despre drumuri. Sau mai ales despre felul de a merge prin viață. Unii o fac pe vârfuri, sublim, ca un balet pe sârmă, fără să deranjeze pe nimeni. E drumul lor, nu spectacol! Când mergi pe vârfuri, nu poți cădea decât în față, spre înainte.
Alții tropăie sau merg pe călcâie, regretând că nu s-au inventat pantofii cu tocul în față. Ca și cum, fără ei, ar cădea altundeva decât acolo unde le e greutatea: în spate!
Vorbind despre așteptare, despre drumuri și despre sensuri, am început să înțeleg curajul sau numai determinarea celor care baletează pe sârmă. Drumul lor e pe sus, ca un balet în tăcere. Tăcere din grija de a nu deranja păsările. Care vin să le stea pe umăr, ca o recunoștință. Restul e tropăială și e jos.

Gelu BREBENEL

Visits: 25

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *