Se prelungesc avertizările ANM

O nouă avertizare meteo din partea ANM arată că în zilele următoare vom avea ninsori în aproape toată țara.Meteorologii au lansat o nouă avertizare meteo pentru intervalul 11 ianuarie, ora 12:00 – 13 ianuarie, ora 10:00. În această perioadă de timp, potrivit prognozei, se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ. Aceste ninsori vor acoperi cea mai mare parte a zonelor țării.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-est și la munte. În regiunile din jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp.Căderile de zăpadă vor predomina și în zona de munte unde, local, se va depune un strat nou de zăpadă. Sunt vizate, îndeosebi zona Carpaților Meridionali și cea a Carpaților de Curbură și local cele din Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei.
Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *