Senatorul Cristian Marciu, judecat în stare de libertate

Parchetul General a dispus, marţi, trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu, care, în calitatea pe care a avut-o de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile necesare pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică. La rândul său, senatorul Cristian Marciu este trimis în judecată pentru uzurpare de calităţii oficiale.

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a doi inculpaţi, senatori în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prev. de art. 258 alin. 1 C. pen. (primul inculpat), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. şi a complicităţii la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 258 alin. 1 C. pen. (al doilea inculpat)”, a transmis, marţi, Parchetul General.

În dosar este vorba despre senatorul Cristian Marciu şi fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *