Continuă să mă amuze stafurile despre amor cu care vreo doi-trei specialişti împroşcă prin Facebook siderata asistenţă. Una formată din fiecare dintre noi, dar și din publicul țintă: gospodine curioase şi neconsolate. Şi din nefericite trecute de-o anumită vârstă, pentru care viaţa se consumă încet şi trist. Ca la văduve.
La şmecherii ăştia, regula de bază e că toate nenorocirile amoroase trebuie adunate la un loc pe aceaşi pagină. Specialistul le tratează pe rând, dându-le soluţii în fraze nu mai mari de două propoziţii. Nu de alta, dar mai mari ar fi imposibil şi de scris şi de înţeles.
Culmea e că toate aceste constipări de băiat dur, trecut prin toate, cică sunt eseuri. Şi uite aşa, erosul manelisto-filosofic se instalează în hohote peste noi. Încet şi trist, dar sigur! La mare bătaie cu manelele lui Guţă, care pentru unii sunt doine, şi cu urlăturile lui Salam, care sunt balade patriotice.
Ceva totuşi îmi place, aproape de fiecare dată, la chestiunea asta: titlul! Cel care vinde! Unul bine găsit, cu conotaţii parşiv erotice dar şi moralizatoare. Te atrage pentru că pare incitant ca idee. Numai că de fiecare dată găluşca în fraze scurte n-are legătură cu titlul. Dar, hapul a fost înghiţit, iar iluzia pare una gratuită. Treaba e că de cealaltă parte, băieţii duri trăiesc bine punând iluzii peste iluzii grămadă, de la gospodinele curioase şi neconsolate, încete şi triste.
Gelu BREBENEL