Situație de criză! Polițiștii nu mai verifică persoanele carantinate

Negocierile dintre sindicatele din poliție și reprezentanții Guvernului au eșuat, așa că, polițiștii continuă protestele, așa cum au fost prevăzute în calandarul sindicatelor.

Astfel, după ce au refuzat să mai aplice amenzi, ci doar avertismente și procese verbale, începând din 18 ianuarie, polițiștii nu vor mai verifica persoanele izolate la domiciliu și nu vor mai efectua ore suplimentare.

Potrivit sindicaliștilor, acțiunile de verificare a celor carantinați nu se află în fișa postului unui polițist și prin urmare reprezintă o depășire a atribuțiilor de serviciu.

Decizia sindicaliștilor vine în contextul în care s-a intrat în cea de-a doua etapă a protestelor anunțate prin calendarul comun adoptat de Sindicatului EUROPOL, Sindicatul Pro Lex, Sindicatul Diamantul și Sindicatul Decis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *