Se apropie parlamentarele, așa că, institutele de sondare a opiniei publice au început să chestioneze populația cu drept de vot, cu privire la intenția de vot. Potrivit celui mai recent sondaj CURS, efectuat în perioada 8-11 noiembrie, PSD se află în creștere, iar PNL pe trend descrescător.
Partidul Național Liberal (PNL) – 32%
Partidul Social Democrat (PSD) – 31%
Alianța 2020 USR PLUS – 12%
Partidul Mișcarea Populară – 6%
Partidul Pro România – 6%
Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) – 5%
ALDE – 3%
Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal – 3%
Altul – 2%
***76% din cei care intenționează să voteze au exprimat o opțiune
Au fost chestionate 800 de persoane cu vârste de 18 și peste 18 ani, marja de eroare fiind de +/- 3,5%.