A început maratonul cumpărăturilor pentru Paște, iar la mare căutare, în aceste zile, este carnea de miel. Aceasta a ajuns deja în supermarketuri, dar giurgiuvenii preferă mieii direct de la producător, de acolo de unde își pot alege mielul dorit sau anumite părți din acesta.
În întâmpinarea consumatorilor de carne de miel vine conducerea Pieței Centrale din Muncipiul Giurgiu care a amenajat două standuri pentru vânzarea mieilor direct de la producători autorizați din județul Giurgiu.
Acestea au fost deja asaltate de cumpărători încă de la deschidere, ceea ce face ca producătorii sa facă față cu greu cererilor.
” Sunt din comuna Oinacu, crescător de ovine și bovine și apreciez faptul că am fost ajutați să ne desfacem produsele aici în Piața Centrală din Giurgiu. Am avut în jur de 500 de capete de miel și să sperăm că avem pentru toată lumea și mai mari și mai mici. Un miel cântărește de la 7 kg până la 20 de kg. Am vândut și întregi și jumătate și un sfert, după bugetul fiecăruia. Anul trecut un kg de carne de miel s-a vândut cu 25 de lei, iar anul ăsta este 30 de lei, pentru că au fost și costurile mai mari și seceta de anul trecut și toate cheltuielile din ce în ce mai mari.” – Graure Petre Viorel – crescător ovine.
Administratorul Pieței Centrale, Marian Pavel ne-a declarat că amenajarea acestor standuri pentru carnea de miel nu ar fi fost posibilă fără implicarea prefectului Aneta Matei care a venit în sprijinul pieței, al giurgiuvenilor și al crescătorilor de ovine, în această perioadă extrem de importantă pentru toată lumea.
Giurgiuvenii interesați pot veni în Piața Centrală zilnic, până la orele 20.00, mai puțin de Paște când va fi închis.