Nelu Tătaru şi Raed Arafat au anunţat, marţi seara, decizia de prelungire a stării de alertă dar şi alte măsuri luate în contextul creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus. Astfel, din 15 octombrie starea de alertă s-a prelungit cu încă 30 de zile până pe 15 noiembrie.
De asemenea, purtarea obligatorie a măștii în zonele cu rată de infectare mai mare de 3 la mie și interzicerea organizării nunților, botezurilor și a oricăror evenimente private, la nivel national, reprezintă noile măsuri restrictive ce au intrat în vigoare începând de astăzi.
În noile măsuri de restricție, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și cinematografelor, putându-se ajunge până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare trece de 3 la mia de locuitori. Mai exact, activitatea sălilor de spectacole, teatre, cinematografe, restaurante, cafenele – se reduce capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mia de locuitori. În localităţile cu rate de infectare între 1,5 și 3 la mie vor funcţiona la capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.00.Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie activitatea acestor instituţii va fi sistată.
Evenimentele private – nunți, botezuri, aniversări, mese festive – în spațiile închise și deschise sunt interzise pe plan național
În ceea ce priveşte campania electorală – evenimentele sunt permise în spaţii interioare cu participarea a maximum 20 de persoane, iar în exterior numărul participanţilor se reduce la cel mult 50 de persoane
Tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi se va testa o dată pe sătpămână prin grija DSP.
Alexandra Buzică