
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit aproximativ 2.200 de pachete cu țigări, ascunse printre bagaje în trei autovehicule, pe care o femeie, cetățean bulgar, pasager într-unul din autoturisme, a încercat să le introducă ilegal în țară.
Polițiștii de frontieră giurgiuveni au desfăşurat ieri acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au fost selectate pentru control trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria, conduse de trei cetăţeni bulgari.
În urma unui control mai amănunţit, poliţiştii de frontieră au descoperit, disimulate printre bagajele șoferilor, aproximtiv 2200 de pachete cu țigări, diferite mărci, toate având aplicate timbru fiscal bulgăresc.
La cercetări s-a stabilit că țigările aparțin unei bulgaroaice de 41 de ani, care călătorea ca pasager într-unul din cele trei autovehicule. Femeia a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și urma să le transporte în Germania, pentru a le oferi unor cunoștințe.
Țigările, în valoare de aproximativ 40.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cercetări continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigări”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.