Suntem în Săptămâna Mare, iar credincioșii ortodocși se pregătesc să întâmpine Învierea Domnului. Azi, pe seară, în biserici, este Denia celor 12 Evanghelii, când se amintește cum Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiția.
Până la începerea slujbelor, este timp suficient pentru gospodine să ducă la îndeplinire una dintre cele mai respectate obiceiuri de la noi, vopsitul ouălor.
După rețete proprii, adaptate sau păstrate de la o generație la alta, vopsitul oălor sau mai bine zis înroșirea acestora reprezintă, pe lângă semnificația religioasă, și un motiv de mândrie pentru gospodine.
Acestea se străduiesc să pună pe masa de Paște cele mai frumoase ouă vopsite fie cu vopseluri din comerț, fie prin metode tradiționale cu foi de ceapă sau ridichie roșie.
Se spune că este bine să se vopsească ouă în Joia Mare pentru că nu se vor strica tot anul, urmând ca în Vinerea Mare să se pregătească cozonacii.
Ouăle se ciocnesc, din prima zi de Paște până la Înălțare, și se rostește cu bucurie formula tradiționala “Hristos a înviat!” la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”