Trafic oprit pe A1. O autoutilitară a luat foc în dreptul localității Căscioarele, județul Giurgiu

foto: infotrafic

Un incendiu auto a avut loc în cursul acestei zile, 15 Iulie 2024, ora 13:15, pe Autostrada A1, la kilometrul 37.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că o autoutilitară a luat foc pe autostrada A1, sensul București-Pitești, la kilometrul 37, în zona localității Căscioarele, județul Giurgiu. Traficul este oprit temporar pentru a permite intervenția pompierilor.

Șoferul a văzut fum ieșind de la motor și a oprit imediat pe banda de urgență.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu două autospeciale de stingere.

Echipajele de pompieri au constatat faptul că autoutilitara ardea generalizat și au acționat pentru stingerea incendiului. Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *