Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a CriminalitățiiOrganizate Giurgiu, împreună cu un procuror de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – BiroulTeritorial Giurgiu, au desfășurat o acțiune ce vizează destructurarea unui grup de persoane, specializat în trafic de droguri, în orașul Mihăilești și localitățile limitrofe din județul Giurgiu, dar și în județul Ilfov.
Încadrul acțiunii au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Giurgiu și Ilfov, urmând ca mai multe persoane să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – BiroulTeritorial Giurgiu, pentru continuarea cercetărilor.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că persoanele cercetate, cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, ar fi inițiat activitatea infracțională din anul 2021, în scopul obținerii unor venituri ilicite, prin comercializarea de droguri de risc și mare risc.
Drogurile ar fi fost comercializate sub forma unor doze consumatorilor, majoritateatineri.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din PolițiaRomână.
La activități participă și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.