Tragedie în localitatea Adunații Copăceni

Tragedie, în localitatea Adunații Copăceni

O femeie, în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut viața, astăzi, în urma unui incendiu ce a izbucnit în locuința sa. Soțul acesteia, de 68 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și la față. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la un spital din capitală.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, Detașamentului Giurgiu, Stațiilor Mihăilești și Colibași, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SAJ.

Pompierii au constatat faptul că în curtea respectivă erau două case, apropiate una de cealaltă. Incendiul se manifesta generalizat la prima dintre acestea, pe o suprafață de aproximativ 40 mp, iar flăcările s-au extins și la cea de-a doua locuință, unde au fost afectate două dormitoare, livingul și o parte din pod. Au ars mobilier, obiecte și bunuri personale.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit in dormitorul în care se afla femeia și a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *