România se află în top 5 țări cu cei mai mulți consumatori de alcool și chiar pe primul loc în Europa în clasamentul accidentelor rutiere grave produse în urma consumului de alcool. În județul Giurgiu, aproximativ 550 de șoferi au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice.
România se situează pe locul cinci în topul țărilor cu cei mai mulți consumatori de alcool, arată datele companiei de cercetare „Reveal Marketing Research”. Deasupra noastră se situează Belarus, Republica Moldova, Lituania și Rusia.
În condițiile în care România se află printre cei mai mari producători de vin din lume, nu este de mirare că și-a „adjudecat” această poziție.
Românii preferă îndeosebi berea, care este urmată de vin, cidru și băuturile spirtoase. Țuica și palinca se află la coada clasamentului, fiind consumată, de regulă, de cei de peste 45 de ani.
În ceea ce privește bugetul alocat săptămânal de un român pentru tărie, acesta este de 15 lei, tinerii fiind ceva mai pretențioși când își aleg băutura.
Din păcate, de multe ori, românul nu știe să se oprească când vine vorba de consumul de alcool. Și, așa, se produc, spre exemplu, accidentele rutiere.
Potrivit statisticilor, România se situează pe primul loc în Europa în clasamentul negativ al accidentelor rutiere grave produse în urma consumului de alcool. Peste 6% dintre accidentele rutiere grave sunt produse ca urmare a consumului de alcool.
La nivelul județului Giurgiu, anul trecut s-au produs 428 de accidente rutiere (grave și ușoare) dintre care opt au fost produse de conducători auto aflați sub influența alcoolului.
Tot anul trecut, polițiștii giurgiuveni au aplicat însă nu mai puțin de 558 de sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
Un șofer cu o alcoolemie între 0,20 mg/l si 0,50 mg/l prezintă un risc de trei ori mai mare de a muri într-un accident decât un șofer care nu consumă alcool la volan, avertizează Organizația Mondială a Sănătății.
Ce-i mult, nu-i bun, asta e clar!