Pompierii giurgiuveni acționează în acest moment, pe DN5, în dreptul localității Uzunu, acolo unde un autocamion s-a răsturnat pe carosabil blocând trei benzi de circulație, două spre Giurgiu, una spre București. Tirul nu avea încărcătură, fiind răsturnat din cauza vântului puternic.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni pentru asigurarea măsurilor PSI.