Tribunalul Giurgiu va dezbate, în cursul zilei de astăzi, 15 iulie, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea. Fostul lider al PSD execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În aprilie, Dragnea a solicitata Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme pe motiv că “este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”.
Cererea i-a fost respinsă, iar Dragnea a depus contestație și în paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare.
Procesul a fost mutat la Giurgiu, iar dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.