Noaptea trecută, în jurul orei 00:35, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință (cameră de locuit) improvizată din Bolintin Vale.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la nivelul camerei, în interiorul acesteia fiind găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani.
Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic (amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile față de sursa de încălzire).
În acest caz cercetările sunt continuate de Poliție.