Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit ieri pentru salvarea unui cal, căzut într- o rigolă, pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale. Calul își prinsese un picior într-o dală, fără a mai putea să se ridice.
Pompierii au reușit să îl scoată, moment în care au constatat că acesta are o fractură la piciorul drept din față. La locul evenimentului s-au aflat și reprezentanți ai IPJ și ai administrației publice locale, fiind solicitată intervenția unui medic veterinar pentru preluarea animalului și acordarea de îngrijiri medicale.
Sursa: ISU Giurgiu