O familie din localitatea Uiești a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de coșul de fum necurățat de funinginea depusă în interior. S-a întâmplat azi-noapte, în jurul orei 02:35.
Un bărbatul și fiul acestuia au fost treziți din somn de mirosul puternic de fum și au reușit să iasă la timp din casă, sunând la 112.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat că locuința ardea generalizat, fiind afectate două dormitoare și o cameră de zi. Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar în urma acestuia locuința a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea acestora în urma utilizării îndelungate, precum și de neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori).