Unde au mai fost chemati recent pompierii

În ultimele 24 de ore, pompierii giurgiuveni au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local.

Misiunile au vizat, în principal:

  • stingerea unui incendiu de vegetație uscată, în orașul Bolintin Vale

Incendiul a avut loc ieri, în jurul orei 18:45, iar la fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În urma incendiului au ars materiale plastice și resturi menajere, pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

Cauza probabilă a producerii incendiului: foc deschis.

  • stingerea unui incendiu de cabluri electrice, în localitatea Hodivoaia

Incendiul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 23:15, iar la fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În urma incendiului au ars un tablou de distribuție și izolația cablurilor electrice.

Cauza probabilă a producerii incendiului: foc deschis.

  • transportul persoanelor către unități spitalicești sau domiciliu (trei misiuni);
  • acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 11 situații.

 

ISU Giurgiu-Compartimentul Informare și Relații Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *