De cele mai multe ori, când se întâlnesc doi români, încep să se
vaite unul altuia. Viaţa e grea, e criză, lumea e rea, alea-alea! Fiecare îl
pândeşte pe celălalt fără să îl asculte, pentru că este preocupat nu să
asculte, ci să vorbească.
La noi, vorbitul ne face curaj, ne face să ne simţim mai bine şi mai deştepţi
şi ţine şi loc de rezolvare. Când ajungem acasă şi rămânem singuri, ne dăm
seama că nu s-a rezolvat nimic şi deschidem televizorul. Asta până a două
zi, când ne facem timp să povestim altora una- alta, pentru a ne simţi iar
bine.
Şi-uite aşa, ne rezolvăm de fiecare dată o parte din problema persoanei
noastre. Asta ne ţine şi de foame, şi de sărăcie, şi de fericire, ţine ori de
cald, ori de frig şi face să ne treacă şi timpul. De-aia nu ne dorim mai mult,
pentru că între timp ne-a trecut şi pofta de asta.
Ne dăm seama că nimic din ceea ce trebuia să facem nu am făcut, abia atunci când nu ne mai ascultă nimeni. Atunci chiar că nu mai are rost să rezolvăm nimic, pentru că nu mai avem cui spune tot ceea ce vroiam să facem şi nu am făcut…
Gelu BREBENEL