Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, în localitatea Bolintin Deal.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit răsturnat pe plafon.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și SAJ.
Pasagerul din autoturism, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit încarcerat, dar conștient. Pompierii au folosit accesoriile specifice pentru a fi extras în siguranță.
Atât acesta, cât și conducătoarea auto, în vârstă de 21 de ani, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la un spital din capitală.
Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări