De ce se montează semafoarele invers în Giurgiu?

În anumite locații din Giurgiu a început montarea de semafoare noi. Mai exact, acolo unde s-a încheiat reabilitarea străzilor din cadrul proiectelor de mobilitate urbană.

Pentru că, deocamdată, sunt montate invers, sunt giurgiuveni care s-au apucat de glume, în  care se dă vina pe ”Dorel constructorul”.

Ei bine, nu a greșit nimeni montajul. Cică face parte din procedură, pentru că noile semafoare vor fi puse în funcțiune în sistem integrat și pentru ca participanții la trafic să nu fie debusolați de existența a doua semafoare, s-au montat invers.

De altfel, în această perioadă, în oraș, se montează și stații noi de autobuz care vor deveni funcționale după finalizarea proiectelor de mobilitate urbană, atunci când vor fi reconfigurate și traseele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *