Incendiu violent la o gospodărie din Florești-Stoenești

Un incendiu violent a izbucnit, aseară, într-o gospodărie din localitatea Florești, comuna Florești-Stoenești. 

Flăcările s-au extins la sageacul de la locuința vecinilor și exista pericol de propagare și la o a treia casă, toate fiind construite foarte aproape una de cealaltă. Când și-au dat seama de ceea ce se întâmplă, proprietarii și vecinii au cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos, ISU București-Ilfov și ISU Dâmbovița, cu șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului unei case, în pod, la anexe și, izolat, în interior, cu degajări mari de fum. Suprafața afectată a fost de aproximativ 200 mp. De asemenea, la casa vecinilor ardea sageacul, pe circa 15 mp.
În locuința în care a izbucnit incendiul au fost afectate bucătăria și terasa, electrocasnicele, mobilierul din două dormitoare, baia, dar și aproximativ șase tone de lemne depozitate în spatele anexelor.


  1. Au fost salvate două case.
    Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *