Numărul mare de cazuri de cazuri de gripă a determinat Ministerul Sănătății să declare stare de alertă epidemiologică și să instituie anumite măsuri atât la nivelul spitalelor cât și în cadrul unităților de învățământ.
La Giurgiu, la Spitalul Județean, numărul cazurilor de pacienți care s-au prezentat cu gripă a fost destul de mare, cel puțin în luna ianurie, când s-au prezentat la camera de gardă 317 pacienți, 44 dintre aceștia necesintând internare.
Număr mare și de viroze
Tot în luna ianuarie, la nivelul spitalului s-au prezentat 547 pacienți cu diferite forme de viroză, dintre care 77 au necesitat internare.
Este și motivul pentru care, în perioada următoare se recomandă, la intrarea în unitatea medicală să se poarte mască de protecție, să se limiteze perioada petrecută la vizite, să se folosească dezinfectantele prezente și să se respecte recomandările personalului medical.
Măsuri pentru prevenirea gripei vor fi luate și unitățile școlare
Potrivit Ministerului Sănătății, la începerea cursurilor trebuie să se efectueze triajul pentru a se depista elevii care prezintă simptome de gripă sau viroză, să se asigure materialele necesare pentru dezinfecție, să se aerisească periodic sălile de clasă și să se respecte eticheta tusei și a strănutului prin folosirea de batiste de unică folosință.