Doi tineri, de 20 și 25 de ani din localitatea Toporu, județul Giurgiu au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce și-au agresat unchiul.
Fapta s-a petrecut luni, 18 martie, seara, când cei doi tineri au iscat un scandal în urma căruia unchiul lor, în urma căruia pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi agresat fizic pe unchiul lor, un bărbat, de 37 de ani, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tăietor înțepător, în zona abdomenului și a brațului stâng.
Bărbatului agresat i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, acesta refuzând transportarea la o unitate spitalicească.
De asemenea, din cercetări, a reieșit faptul că tânărul, de 20 de ani, ar fi distrus, cu un topor poarta de acces a curții persoanei vătămate.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, conform prevederilor legale, rezultând că există risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu, fără măsura de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, întrucât bărbatul agresat nu ar fi dorit acest lucru.
La data de 19 martie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbații bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovirea sau alte violențe și distrugere, au fost reținuți, pentru 24 de ore.
Astăzi, 20 martie, unitatea de parchet competentă a dispus, față de aceștia, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.