Joia trecută, pe 25 ianuarie vă spuneam că a avut loc ședința Consiliului Local Giurgiu.
Am fost și noi acolo, atenți la punctele de pe ordinea de zi, la discuții, dar mai ales atenți la vot. Nouă nu ne-a scăpat nimic și v-am informat corect, așa cum v-am obișnuit, numai că, nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că viceprimarul Ionel Muscalu iubește UNANIMITATEA atât de tare, încât o vede și acolo unde nu există.
Cel mai tare exemplu, vine chiar de pe pagina de facebook a viceprimarului, unde îi anunță pe puținii săi dătători de like-uri, că la proiectul cu interzicerea motociclurilor și ATV-urilor pe anumite străzi din Giurgiu, s-a votat în UNANIMITATE.
Atașăm și postarea
Nu știm cum a numărat d-lul Muscalu sau ce și- propus să obțină cu această postare gen ”fake news”, dar adevărul e cu totul altul: La proiectul cu pricina votul a fost următorul: 1 vot împotrivă – Petronela Săndulescu (Pro România), și 3 abțineri – Nichita Tereza (Pro România), Marian Măroiu (PSD) și Ion Marian (PSD).
Dar, ce dovadă mai clară v-am putea prezenta, dacă nu chiar filmarea în care se aude și vede clar că proiectul nu a fost aprobat cu UNANIMITATE de voturi ci cu 1 vot împotrivă și 3 abțineri?
VIDEO!!!
Vot interzicere motocicluri și ATV-uri Giurgiu (youtube.com)
Și ca să fim și mai convingători, vă arătăm, exclusiv, negru pe alb, extras al procesului verbal al ședinței din 25 ianuarie, referitor la votul proiectului nr. 353.
Așadar, când ceva „miroase” a fi fals, când o minimă analiză critică arată că un mesaj este fabricat sau distorsionat, înseamnă că trebuie verificat.
Este ceea ce facem noi, Giurgiu-Tribune – www.giurgiu-tribune.ro! Verificarea este cea mai bună armă împotriva dezinformării.