Autocar răsturnat pe DN5. Șapte pasageri au rămas blocați

 

Un autocar, în care se aflau șapte persoane, a căzut în șanțul de pe marginea DN5, în zona localității Uzunu. Evenimentul s-a produs, în această seară, pe sensul de mers către Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare,
o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SAJ și echipaje de Poliție.

Aceștia au găsit autocarul răsturnat pe partea dreaptă. Șoferul și cei șase pasageri au fost blocați în interior, deoarece ușile de evacuare nu au mai putut fi folosite, fiind pe partea pe care acesta era răsturnat.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital. Celelalte persoane implicate nu au fost rănite.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *