Giurgiu-Tribune

”Palatul Copiilor” – o clădire la hotarul dintre nepăsare și ghinion

Înființată în comunism sub denumirea de ”Casa Pionierilor” , devenită ulterior „Palatul Copiilor”, cu sediul în Parcul Elevilor din Giurgiu, instituția a găzduit de-a lungul anilor zeci de mii de copii giurgiuveni.

  A fost și este școala de după școală, unde, GRATUIT, elevii se pregătesc la română, matematică, chimie, engleză sau își urmează pasiunile prin cercurile de teatru, pictură, desen, ecologie, tenis de masă, handbal, dans modern, etc.

Cu anii, clădirea s-a deteriorat semnificativ, în timp ce, la interior, ani de zile condițiile de lucru și de studiu au rămas în comunism.

S-au degradat pereții, mobilierul s-a învechit, iar sălile cercurilor au devenit neîncăpătoare.

Sala de dansuri s-a transformat în secție de votare, clasa de engleză își primea copiii ca într-o conserva, sala de canto era neizolată și deranja celelalte cursuri. Despre sport nici nu mai vorbim. Au dispărut discipline ca tenis de câmp, carting, badmington, etc, toate din lipsa dotărilor și a spațiilor de desfășurare a activității.

Sprijinim educația, dar nu facem nimic 

În ciuda vremurilor care au acționat intens, în sens negativ, asupra instituției cu nume de ”palat”, cercurile au funcționat, elevii au venit cu miile, iar profesorii au adus și de acasă pentru a le oferi cursanților un act educațional de calitate.

Nu la fel au procedat și autoritățile, oricare ar fi ele. S-au perindat pe la ”palat” toți candidații la primărie, toți inspectorii școlari, cluburi de oameni cu bani, adică toată floarea cea vestită a politicului giurgiuvean, cu promisiuni care mai de care, mai de-ți venea să-i crezi.

Nici măcar Ministerul Educației care păstorește ”Palatul Copiilor” de la Giurgiu nu și-a îndreptat vreodată atenția către nevoile elevilor giurgiuveni, numeroasele demersuri fiind uitate prin sertarele instituției.

Minunea s-a produs în 2021, dar…GHINION

În 2021, după lupte seculare, au fost demarate lucrări de reabilitare a clădirii Palatului Copiilor Giurgiu, cu investiție de la Ministerul Educației. Bucurie mare la acel moment, când firma care a câștigat licitația a demarat proiectul în forță. Pe perioada lucrărilor ”Palatul Copiilor” a fost strămutat într-o locație la fel de proastă ca cea din care au plecat: fostul internat al Liceului Nicolae Cartojan, o clădire pe care au găsit-o în condiții precare și pe care conducerea și cadrele didactice ale palatului au amenajat-o cu forțe proprii.

Oricum, minunea cu reabilitarea ”Palatului Copiilor” a durat câteva luni, pentru că, scumpirea materialelor de construcții și a celorlalte costuri au dat peste cap calculele firmei câștigătoare, care într-un final s-a retras, iar contractul a fost reziliat.

Viata merge mai departe, ”palatul” bate pasul pe loc

Suntem în 2023, iar prin clădirea instituției de învățământ din Parcul Elevilor bate vântul la propriu. Potrivit conducerii Palatului, s-a depus documentația necesară la Ministerul Educației pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, această etapă fiind necesară pentru organizarea unei noi licitații. Deci, speranță există.

În ceea ce privește dotările cercurilor avem speranțe. A fost lansat apelul de proiecte pentru “Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale pentru unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe”. Avem motive întemeiate să credem că ne vom număra printe beneficiari. Toate bunurile și echipamantele vor fi achizuiționate de către Consiliul Județean Giurgiu și oferite spre folosința gratuită beneficiarilor. Totodată vom depune toate eforturile pentru a deveni beneficiari ai apelului competitiv de proiecte ,, Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și cluburilor copiilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență- Componenta C15 Educație”. – ne-a declarat prof. Veronica Fișcu – director Palatul Copiilor

În prezent, la cercurile Palatului Copiilor Giurgiu, sunt înscriși 1.372 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, organizați în 140 de grupe (35 grupe avansați și 105 gupe începători).

Cercul de Gimnastică aerobică/Dans modern, prof. Predoi Florentina, își desfășoară activitatea la sala de sport a Liceului Tehnologic “Ion Barbu” Giurgiu, iar Cercul de Handbal funcționează la sala de sport a Școlii Gimnaziale “Sfinții Martiri Brâncoveni” Giurgiu.

 

Nicoleta Pană 

Visits297 Visits 12 Visits 2127632

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *