Podul de la Grădiștea a revenit din nou în discuție odată cu apropierea alegerilor parlamentare. Nu a fost an în care autoritățile centrale să nu ofere garanții privind construcția unui nou pod peste râul Argeș, motiv pentru care așteptările giurgiuvenilor sunt foarte mari în ceea ce privește acest subiect. Prezent joi, la Giurgiu, la învestirea primarului și președintelui Consiliului Județean, premierul, Ludovic Orban nu a ocolit subiectul, conștient de importanța acestei legături feroviare Giurgiu-București.
”În ceea ce privește Podul de la Grădiștea, a avut loc o licitație la care s-a înscris un singur ofertant. După depunerea documentelor necesare și dacă ofertantul îndeplinește toate condițiile, lucrările de construcție pot începe.
Întotdeauna când mă gândesc la Giurgiu am, aşa, o tresărire, că nici până acum nu e gata podul de la Grădiştea şi vreau să garantez aici că podul de la Grădiştea, care este amplasat pe cea mai veche cale ferată română, Bucureşti-Giurgiu, va redeveni funcţional, iar calea ferată va fi modernizată alături de Coridorul 9 feroviar care face legătura de la Giurgiu până la Albiţa ” – a declarat premierul la Giurgiu.
Acesta s-a referit și la Portul Giurgiu, care are nevoie de investiții majore care, împreună cu investițiile pentru asigurarea navigabilității pe Dunăre, să fructifice la maximum avantajul unic pe care îl are România, ca poartă de intrare în Europa.
Asteptam…..minunea
Domne , chiar ma gândeam ca vin alegerile parlamentare si sa nu ne mai promită nimeni ca se va reface podul de la Gradistea, dar iată că veni primul ministru la Giurgiu si isi aduse aminte de pod acum în toată campania are ce ne amagi , trec alegerile si o sa-si aduca aminte de pod peste 4 ani, asa se intampla de 16 ani de când podul sa dărîmat,…